Remember 2007 Rapid – Dinamo 1-4

Remember 2007 Rapid - Dinamo 1-4
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid – Dinamo este, înainte de toate, unul din meciurile de referință ale fotbalului românesc. Un derby al orgoliilor, al nervilor, al ambițiilor. Întreținut, binențeles, de multiplii acționari, patroni, investitori și de furia neobosită a suporterilor, pentru care aceste meciuri reprezintă motivul pentru care merg pe stadion.

De altfel, în ultimii ani, aceste partide au fost mai mereu spectaculoase, pigmentate cu multe goluri. Giuleștiul a asistat la meciuri echilibrate între cele două combatante, dar și dueluri în care una dintre echipe ieșea umilită de pe teren. Am asistat la celebrul Rapid – Dinamo 1-4, cu prosopul lui Dinu fluturat către o tribună oficială în care George Copos privea livid în gol. Dar și perioada Mircea Rednic de la Rapid, când "Puriul" nu-i ierta deloc pe câini pe unde îi întălnea.

Ultimile două confruntări disputate sub Grant au însemnat un festival de goluri. Acum două sezoane, un Rapid aflat în cursa pentru titlu, administra un sec 3-0, pe o ploaie torențială, unor dinamoviști murați, fără chef, conduși de pe bancă de Florin Marin. Sezonul trecut situația a stat invers. Pe un Giulești părăsit de suporteri, datorită suspendării, Rapid își juca una din ultimile cărți la locul doi, în fața unui
Dinamo cu aură de invicibilitate. Rezultatul îl știm, un 4-1 pentru Dinamo fără drept de apel, cu Claudiu Niculescu marcând toate golurile în poarta unui nefericit Edel Bete, ce nici el nu știa ce caută acolo

Vă invităm la Rapid – Dinamo

Duminică, 22 aprilie, 2007, Rapid întâlnea pe Dinamo într-o partidă contând pentru etapa 27 a Ligii 1. Dinamo era lidera autoritară, o echipă imposibil de depășit în acel moment. Rapidiștii însă vizau pozișia secundă, care însemna accesul în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Totodată, Rapid tocmai dispusese de Pandurii, în semifinalele Cupei României.

Înainte de partidă se crease o întreagă discuție, legată de locul de desfșurare a partidei. Rapid avea terenul suspendat, dar beneficia de posibilitatea de a juca pe stadionul "Național", în fața suporterilor. Surprinzător, oficialii rapidiști au refuzat această variantă, preferând un Giulești nepopulat. "Le e frică de spartani" a tunat Borcea. "Niste prostii2 a contrat Copos. Cert este că meciul s-a jucat fără spectatori, iar aceștia au fost privați de un spectacol pe cinste.

Prosport vă oferă șansa de a revedea cele mai importante faze de la acel meci


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×